Clubul ROMANȚEI Activitate

🌸Dece Clubul ROMANȚEI?🌸
Ani in urmă  nu mă interesau prea mult romanțele,deși am cîntat citeva la televiziune. Ideea Clubului Romanței mi-a venit gindindu-ma la cei de virsta a treia și nu numai , care merită o muzica pentru sufletul și amintirile lor.Este unpublic
 iubitor de romanțe care trebuie ... RESPECTAT!  
Au început să îmi placă romanțele și pentru că  le interpretez ca lied-uri tradiționale românești.
Am cîntat multe lieduri din repertoriul clasic Schubert,Schuman și alții și pot să înțeleg așa și Romanța.
 Nu de pe piedestalul operei ,operetei ci de pe podiumul propriu.
 Romanța se cîntă cu Sufletul!🌸

☘️Lansarea Clubului Romanței se vrea a fi ALTCEVA, eu vreau ca lansarea să fie interactivă,atractivă,
 vom cînta și în duet, 
întrio , împreună cu publicul, vreau să fie și o ilustrare video și sonoră  a Romanței de demult. 
Nu va fi un simplu recital sau concert,va cînta din sală și grupul vocal, ,,Glasul Rominesc" invitat ca partener al Clubului Romanței.Vor mai fi și alte surprize plăcute!
 Romanța e a tuturor și în final vom  încerca să o facem cunoscută  și îndrăgită și de tineret.🍀🌸🍀




🌿Primul partener al Clubului Romanței este Asociația Femeilor din Romania ÎMPREUNA,in mod normal  asociația nu se dezminte ,mereu împreună! Dealtfel  romantismul femenin =Romanța!🍀🌸🍀

🌿Clubul ROMANȚEI devine din ce in ce mai vizibil avem acum și un grup de discuții pe Facebook ,se înscriu din ce in ce mai multi membri!🌸🌸🌸

🍀🌸🌿Dragi Iubitori ai Romanței Clubul nostru are de azi un Grup de discuții  pe Messenger, vă invit să ne comunicați ce și pe cine vă place să ascultati  ,ce vă doriți să cunoașteți ,ce planuri propuneți pentru sfirsitul de an și pe cine doriți să invităm în continuare să devina  membri!🌸🍀🌸☘️🌸🌿

Mircea Nedelescu, tenor  ...mă simt Onorat să pot lua parte la un astfel de Proiect Cultural -Național, cu o astfel de tematică ce înseamnă un Dialog lăuntric exprimat prin Text, Melodie şi Armonie...un Proiect al Romanței sacre, care a fost întotdeauna un însoțitor al timpurilor trăite, un dătător de Speranță şi înțelegere Sufletească...
Deci pe curînd ,cu drag şi Respect pentru toți cei ce ştiu şi pot înțelege mesajul subtil al acestui gen de Belcanto numit ROMANȚA NOASTRĂ...🙏🏹🥰🎶🌿🌺🎵
Germania 25 august

Bună dimineața 🍀dragi prieteni🌸o veste buna pentru Clubul ROMANȚEI!
Azi semnăm Parteneriatul cu Asociația Femeilor din România ÎMPREUNĂ! ☘️ Așa vom reuși
Împreună să așezăm Romanța la locul de onoare ce i se cuvine! ☘️🌸🍀🌿🌸



Curs de măiestrie vocală a ROMANȚEI
 Romanța este Sufletul Poporului şi al Gliei din care a luat naştere...oglindită încă din veacuri îndepartate  prin nuanța sa folclorică,cu tematică...inspirată deci din Folclorul Tradițional în care aspectele de zi cu zi trăite,  pot avea întotdeauna un efect emoțional...
Dacă la Ariile de Operă şi Operetă linia vocală are anumite trăsături ce trebuiesc urmate strict,  la Romanță, cu siguranță se impune acel ceva numit Expresie,un Simțămînt aparte, un Stil ce cere înțelegerea , simțul
frazei muzicale, nuanțarea cuvintului.
Este un curs pentru cei care iubesc Romanța și  vor să îi pătrundă tainele dar și să își completeze măiestria vocală.
Inscrierile se  vor incheia la 1octombrie   2022.Membrii Clubului au prioritate.Vă astept ! lilianapagu281@gmail.com
O inițiativă inspirată, oportună si necesara.Felicitari sincere pentru beneficiile aduse promovarii tradițiilor poporului nostru.
Costache Șerban
☘️🌸🍀
Văd multe persoane interesate de aceasta inițiativă! Romanța e iubită, foarte iubită și cu siguranță, CLUBUL ROMANȚEI va avea mare succes.
Cornelia Lalu
🍀🌸☘️
Iubesc romanța și cred ca-si merită locul în Patrimoniul Mondial Unesco!!! 
Voi face tot ce îmi stă în putere să ajut la promovarea ei ca gen muzical de patrimoniu!!!!🤗🤗🤗
Georgeta Pluta,
absolventa a Academiei de muzica Gh.Dima  Cluj Napoca,
sectia Canto(2003)
Din 2004,profesor de canto clasic la Lic.de arte Regina Maria ,
Alba -Iulia.🌸
https://youtube.com/watch?v=unGm-o6nPpQ&feature=share

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iunie cu lumină,pace și iubire🌺

Noi membri în Clubul ROMANȚEI clubul SPERANȚEI!

Omagiu adus Clubului Romanței , clubul Speranței 🌿